No PROMISES - The Weight

MIERCURI, 21 OCTOMBRIE 2026

MUZICĂ CU SCOP NOBIL: Duo-ul australian No PROMISES lansează single-ul caritabil „The Weight”
 
De la ferma din regiunea Victoria direct în topurile naționale! Sensibilitatea muzicii alt-country trece dincolo de granițe, iar noul single semnat de duo-ul australian No PROMISES, intitulat „The Weight”, este piesa pe care trebuie neapărat să o asculți astăzi la Radio Blu.
 
Extras de pe cel de-al treilea lor album de studio, SIREN — un material discografic de un real succes, care a debutat direct pe locul 1 în Topul ARIA Australian Country Albums Chart — „The Weight” ne arată fața cea mai vulnerabilă a textierilor Janine Garvey și Eric Collier. Piesa este o baladă country/Americana profundă care abordează teme delicate precum depresia, reziliența și acele poveri invizibile pe care oamenii le cară pe umeri în timp ce, la exterior, par complet în regulă.
Dincolo de armoniile vocale calde, specifice stilului anilor ’70 influențat de Fleetwood Mac și de acordurile melancolice ale chitarei pedal steel interpretate de Shane Reilly, melodia ascunde o poveste personală extrem de dureroasă. Piesa îi este dedicată în totalitate lui Peter Bell, un bun prieten al solistei Janine, care și-a pierdut viața în urma luptei cu depresia.
Pentru a transforma această pierdere tragică într-o mână de ajutor întinsă celor aflați la necaz,
No PROMISES donează 100% din drepturile de autor și încasările obținute din streaming-ul piesei către Listen Up Music, o organizație caritabilă dedicată sănătății mintale prin muzică.
„Uneori poți părea perfect fericit pe dinafară, deși dedesubt cari un munte de stres și durere. Despre asta este ‘The Weight’ – despre lucrurile pe care le purtăm în suflet și pe care nimeni altcineva nu le poate vedea”, mărturisește Janine Garvey.
O producție impecabilă semnată de renumitul producător Matt Fell, „The Weight” este o piesă care îți dă fiori, dar îți oferă și speranță.
 
Ascultă noul single No PROMISES la Radio Blu! 
 

Check out mai jos pe Youtube ori Spotify!

(c) 2026 Copyright Radio BLU

Internet Radio !